Ziua extremelor meteorologice: caniculă în sud, vijelii în vestul și centrul țării. ANM a emis trei coduri galbene HARTĂ
ANM a emis atenționări cod Galben pentru 8 august, vizând caniculă, intensificări ale vântului și instabilitate atmosferică în diverse regiuni ale țării. Sudul și sud-estul României se confruntă cu temperaturi de până la 37 de grade, în timp ce în alte zone sunt așteptate vijelii și averse torențiale. Vântul va atinge viteze de 50-70 km/h în Moldova și alte regiuni, iar precipitațiile vor fi semnificative în jumătatea de vest a Munteniei și estul Olteniei. Elena Mateescu, directorul ANM, subliniază că vremea va fi extremă și variată în funcție de zonă.