„Vom urmări atent cine e de partea Americii”. Țările NATO, presate de SUA să desființeze „sistematic” Curtea Penală Internațională
Administrația americană a încercat să mobilizeze aliații NATO pentru a distruge Curtea Penală Internațională, tensionând relațiile transatlantice. Trimisul SUA, Matthew Whitaker, a cerut retragerea din Statutul de la Roma, documentul fondator al CPI. În cadrul unei reuniuni NATO, el a subliniat că SUA vor urmări sprijinul aliaților și a transmis un document care solicită acțiuni imediate împotriva CPI. Campania a fost inițiată de secretarul de stat Marco Rubio, care a acuzat CPI de încălcarea suveranității americane. În replică, președinta CPI, Tomoko Akane, a avertizat că sancțiunile impuse de SUA ar putea afecta ordinea juridică internațională.