Ungaria compensează scumpirea motorinei. Un milion de proprietari de mașini primesc compensații
Guvernul Ungariei va oferi compensații pentru scumpirea motorinei, atât pentru proprietarii de autoturisme diesel, cât și pentru agricultori. Aproape un milion de persoane vor beneficia de ajutoare financiare, iar fermierii vor putea solicita rambursarea integrală a accizei pentru motorina utilizată în agricultură. Proprietarii de autoturisme diesel cu motor de maximum 150 de cai putere vor primi 5.000 de forinți lunar până la sfârșitul anului. Compensațiile vor fi plătite automat, fără cereri din partea beneficiarilor. Premierul Péter Magyar a exclus reintroducerea prețului protejat pentru motorină, considerând că aceasta ar afecta importurile și aprovizionarea benzinăriilor.