Un mort și 3 răniți într-un accident grav în Dolj. Un șofer de 71 de ani a intrat pe contrasens

Un accident grav pe DN 65C în Dolj a dus la moartea unei pasagere și la rănirea gravă a trei bărbați. Un șofer de 71 de ani a intrat pe contrasens, lovind frontal o altă mașină. Impactul a fost fatal pentru o femeie de 54 de ani, pasageră în autoturismul lovit. Ceilalți implicați, inclusiv șoferul vinovat, au fost transportați la spital. Poliția a deschis o anchetă penală pentru ucidere din culpă și vătămare corporală.