Un cunoscut lanț de magazine occidental intră mâine oficial pe piața din România
Lanțul danez de retail NORMAL va deschide primul său magazin în România, în Mega Mall Pantelimon, pe 1 octombrie, urmat de un altul în Timișoara pe 2 octombrie. România devine astfel a 14-a țară în care brandul activează, având peste 1.000 de magazine la nivel global. Magazinele NORMAL oferă aproximativ 3.500 de produse, cu o selecție variată din domeniul frumuseții, îngrijirii personale și alimentației. Brandul a fost fondat în 2013 în Danemarca și s-a extins în mai multe țări europene.