Un chiparos, vechi de aproape 100 de ani, salvat în urma unei intervenții realizate în premieră în Parcul Herăstrău. "A durat 8 ore"
Un chiparos de aproape 100 de ani din Parcul Herăstrău a fost salvat de ADP București, cu ajutorul unor soluții tehnice inovatoare. Primarul Ciprian Ciucu a anunțat că, pe lângă acest exemplar, un alt chiparos de baltă a fost, de asemenea, pus în siguranță. Intervenția a durat 8 ore și a implicat nouă oameni și două utilaje. Arborii au fost susținuți printr-un sistem neinvaziv numit Cobra, care a inclus montarea a cinci ancore. Aceasta este prima dată când se folosește o astfel de tehnică în București pentru salvarea arborilor.