Un bărbat din Singapore riscă până la 10 ani de închisoare pentru o imagine generată de inteligența artificială care a pus în alertă autoritățile
Un bărbat din Singapore riscă până la 10 ani de închisoare pentru un deepfake care a generat panică în rândul populației. Imaginea falsă a unui crocodil a dus la mobilizarea resurselor publice și la suspendarea activităților de agrement în zonă. Autoritățile au acuzat bărbatul de difuzarea de informații false și obstrucționarea Justiției, iar acesta și-a recunoscut vinovăția. Incidentul a stârnit îngrijorări legate de utilizarea tehnologiei AI în crearea de conținut fals, având și un precedent similar în România.