Trupul turistului polonez căzut în Munții Făgăraș a fost recuperat
Salvamontiștii din Argeș au recuperat trupul unui turist polonez decedat după o cădere de 200 de metri în Munții Făgăraș, după o intervenție de 34 de ore. Misiunea a fost complicată de condițiile meteo nefavorabile, iar intervenția aeriană a fost imposibilă din cauza ceții și vântului puternic. Echipa de 22 de salvamontiști a reușit să ajungă la locul accidentului pe cale terestră, dar bărbatul nu mai putea fi salvat.