SURSE Echipa Bolojan va încerca din nou să schimbe șefii organizațiilor cu rezultate slabe. Miza mare o reprezintă filialele din București, conduse de lideri apropiați de gruparea Hubert Thuma

Liderii PNL vor decide schimbarea conducerii la zece filiale județene cu rezultate slabe, inclusiv în sectoarele 2-5 din București. Schimbarea a fost propusă de echipa lui Ilie Bolojan, care a încercat o măsură similară în februarie, dar fără succes. Printre cei vizați se numără Monica Anisie, Andrei Baciu, Ionuț Stroe și Cătălin Stoichiță, toți susținători ai grupării Hubert Thuma. Aceștia au avut rezultate slabe la alegerile parlamentare și au sprijinit o candidatură controversată pentru primărie.