Studenții români primesc acces gratuit, timp de un an, la Google AI Plus. Care sunt condițiile și cum se activează oferta
Studenții români pot activa gratuit, până la 31 decembrie 2026, un abonament de un an la Google AI Plus, care oferă acces extins la instrumentele AI Gemini și 400 GB de stocare. Oferta este destinată studenților cu vârsta de minimum 18 ani, care trebuie să confirme statutul de student și să folosească un cont Google personal. Abonamentul include limite de utilizare mai mari, acces la Gemini Omni și diverse instrumente pentru organizarea materialelor de studiu. După cele 12 luni, abonamentul devine contra cost, cu o reînnoire automată la prețul standard de 26,99 lei pe lună. Este al doilea an consecutiv în care Google oferă astfel de instrumente studenților din România.