Stridiile crescute în Marea Neagră ar putea ajunge anul viitor în restaurante / ”Au crescut mai mari și mai cărnoase decât cele din Mediterana”
Stridiile japoneze cultivate în Marea Neagră ar putea fi disponibile în restaurantele de pe litoral din toamna anului viitor. Proiectul-pilot al Institutului Național de Cercetare-Dezvoltare Marină „Grigore Antipa” a arătat că aceste stridii se adaptează bine la condițiile locale, având o creștere mai bună decât cele din Mediterana. Un antreprenor din zona Midia intenționează să diversifice producția de stridii, iar echipamentele necesare vor fi aduse din Franța și Italia. Primele stridii ar putea fi disponibile comercial în octombrie-noiembrie 2024.