Semafoare defecte în 35 de intersecții din Capitală. Ce spun autoritățile

Brigada Rutieră a anunțat că semafoarele nu funcționează în 35 de intersecții din București din cauza lipsei de alimentare electrică. Intersecțiile afectate includ Piața Arcul de Triumf și Șos. Aerogării, precum și alte zone din sectoarele 1, 2, 4 și 6. Poliția a mobilizat agenți pentru a dirija traficul și a asigura siguranța circulației. Șoferii sunt sfătuiți să circule cu prudență și să respecte indicațiile polițiștilor.