S-au săturat de urșii care tot vin la stadionul de fotbal. „Au fost alungați de N ori, acum oamenii vor să fie rezolvată problema”
Cetățenii din Sfântu Gheorghe cer autorităților soluții pentru urșii care revin frecvent în zona stadionului. Prefectul a primit o petiție semnată de 31 de persoane, solicitând respectarea legislației în vigoare. Aceasta prevede măsuri de îndepărtare, tranchilizare sau, în caz de agresivitate, extragerea prin împușcare. Prefectul a menționat că în județul Covasna sunt aproximativ 2340 de urși, iar anul acesta au fost eliminați 20 din cauza problemelor cauzate comunităților. Demersurile vor fi transmise Primăriei pentru a se lua măsuri corespunzătoare.