Românii din Toscana au cumpărat în Lucca o biserică veche de cel puțin 600 de ani, monument istoric protejat în Italia

Comunitatea românească din Lucca, Toscana, a achiziționat o biserică istorică, protejată de Ministerul Culturii din Italia, unde se desfășoară activități liturgice. Aceasta a fost locul întronizării primului episcop ortodox român al Italiei, Preasfințitul Părinte Siluan. Contractul va intra în vigoare după expirarea termenului de preempțiune al statului italian. Proiectul a fost finanțat de Departamentul pentru Românii de Pretutindeni, asigurând astfel păstrarea identității spirituale a românilor din zonă și continuitatea programelor sociale și educaționale.