Revolut, victima unei fraude elaborate. Hackerii au folosit adresa unei prefecturi din Italia. Acum cer răscumpărare de 3 milioane de dolari
Revolut a confirmat că a furnizat date despre 680 de clienți unor atacatori care s-au prezentat drept anchetatori. Aceștia au folosit o adresă asociată Prefecturii Reggio Calabria pentru a solicita informații. Incidentul este investigat în Italia, iar Revolut a asigurat că infrastructura sa nu a fost compromisă. Grupul „IAmNotAVillain” a cerut o răscumpărare de 3 milioane de dolari în criptomonede, amenințând cu divulgarea datelor. Revolut a declarat că nu a avut contact direct cu atacatorii și că nu a primit solicitări de răscumpărare.