Restructurare de miliarde la Porsche: Compania renunță la încă 5.000 de angajați până în 2035 / Garantează că nu vor exista concedieri colective în această perioadă

Porsche AG va reduce personalul cu 5.000 de angajați în Germania până în 2035, parte a unui plan de restructurare de 2,1 miliarde de euro. Compania a convenit cu Consiliul angajaților să nu efectueze concedieri colective, iar reducerile vor fi realizate prin pensionări și plecări voluntare. Vânzările auto au scăzut semnificativ, în special în China, afectând profitabilitatea. Volkswagen, compania-mamă, a anunțat posibile reduceri de 100.000 de locuri de muncă la nivel global, din cauza cererii slabe și a costurilor în creștere.