Reactorul 2 de la Cernavodă va fi oprit joi
Unitatea 2 a centralei de la Cernavodă va fi oprită controlat pe 13 august din cauza scăderii nivelului Dunării. Directorul Romeo Urjan a explicat că oprirea nu este de urgență, ci preventivă, pentru a proteja echipamentele. Reactorul va fi deconectat treptat de la Sistemul Energetic Național, ajungând la putere zero în jurul orei 12:00. Intervențiile recente au prelungit funcționarea unității cu aproximativ 5,5 zile.