PNRR se închide luni, dar calea ferată Cluj–Oradea rămâne neterminată. Lotul Poieni–Aleșd, abia la 36%, gata în 2029

Termenul pentru finalizarea proiectelor din PNRR expiră pe 31 august, fără realizarea completă a celor cinci loturi feroviare. Autoritățile afirmă că țintele financiare au fost atinse, iar lucrările vor continua cu fonduri din Programul Transport 2021-2027. Lotul 3, Poieni–Aleșd, are cea mai mare întârziere, cu un stadiu fizic de 36%. Recepția lucrărilor pentru tronsonul Timișoara–Lugoj este programată în septembrie, dar circulația directă între Oradea și Cluj-Napoca rămâne suspendată până în 2029.