Oprit în aeroport din cauza unei „umflături ciudate”: un bărbat ascundea în chiloți zece păsări vii
Un bărbat din Cuba a fost prins la aeroportul din Miami cu zece păsări ascunse în lenjeria intimă. Păsările erau închise în tuburi de plastic și ascunse în buzunare cusute în chiloți. Alberto Hernández Castillo, rezident permanent în SUA, a fost arestat după ce vameșii au observat o umflătură suspectă. Păsările, specii protejate, nu aveau documentele necesare pentru a fi aduse în țară. Bărbatul a fost acuzat de contrabandă și a fost eliberat pe cauțiune de 25.000 de dolari, cu următorul termen de judecată pe 26 octombrie.