Oameni evacuați din cauza unei scurgeri la un vagon care transportă motorină. Trenul e staționat lângă halta Rădoieşti

Pompierii intervin pentru a gestiona scurgerile de motorină de la un tren staționat lângă halta Rădoiești. Trenul are 37 de vagoane, dintre care 36 sunt încărcate cu motorină. Alimentarea cu energie electrică a fost oprită, iar populația din apropiere a fost evacuată pe o rază de 300 de metri. O echipă tehnică se îndreaptă spre locul incidentului pentru a remedia problema. Intervenția este asigurată de Detașamentul Roșiorii de Vede, care folosește două autospeciale și o ambulanță SMURD.