O dronă a pătruns în spațiul aerian românesc. Două avioane F-16 au fost ridicate de la sol

O alertă aeriană a fost emisă miercuri la granița României cu Ucraina, după ce o dronă a intrat în spațiul aerian românesc. MApN a confirmat că drona a fost detectată de radar, iar două avioane F-16 au fost ridicate pentru a interveni. Drona a zburat temporar deasupra Mării Negre, în zona Sulina, înainte de a reveni în Ucraina, unde a fost doborâtă. Alerta a fost ridicată la ora 11.22, fiind a doua înregistrată în aceeași zi, prima având loc la ora 6.39, când au fost observate ținte aeriene în apropierea Vâlkove.