METEO: Averse torenţiale şi vijelii în toată ţara, până joi seara

Administrația Națională de Meteorologie a emis o informare de vreme instabilă pentru întreaga țară, valabilă până joi seara. Vor fi averse torențiale și intensificări ale vântului, cu viteze de 40-50 km/h. În Moldova și nordul Munteniei, instabilitatea atmosferică va fi mai accentuată, iar cantitățile de apă pot depăși 30 l/mp pe arii restrânse. Se așteaptă și descărcări electrice, precum și posibilitatea de grindină mică.