Mai puține acte cerute românilor la ghișee. Statul ar putea verifica direct datoriile și plățile către instituții. Document
O propunere legislativă depusă la Senat prevede reducerea actelor necesare românilor la ghișee, prin verificarea directă a datoriilor și plăților de către instituțiile statului. Astfel, cetățenii și firmele nu vor mai trebui să prezinte certificate fiscale sau dovezi de plată, dacă informațiile sunt accesibile în sistemele statului. Instituțiile vor avea obligația de a verifica situația fiscală și plățile efectuate, iar documentele vor fi solicitate doar în anumite condiții. Proiectul vizează eficientizarea relației dintre contribuabili și autorități, mutând responsabilitatea de dovedire a situației fiscale de la contribuabil la instituții. Modificările ar urma să fie implementate în termen de 180 de zile de la adoptare, iar Ministerul Finanțelor va publica anual un raport privind implementarea acestor măsuri.