Italia a aprobat legea energiei nucleare / Primele reactoare vor apărea în anii 2034–2035 / Meloni: „O promisiune respectată”
Italia a redeschis oficial capitolul energiei nucleare, aprobând un proiect de lege care reglementează întregul ciclu de viață al energiei nucleare. Legea permite Guvernului să reglementeze construcția și operarea centralelor nucleare, inclusiv gestionarea deșeurilor radioactive. Proiectul, inițiat de ministrul Mediului, Gilberto Pichetto Fratin, vizează tehnologii avansate și implicarea comunităților locale în stabilirea amplasamentelor. Premierul Giorgia Meloni a subliniat importanța acestei măsuri pentru decarbonizare și securitatea energetică, în timp ce opoziția a exprimat îngrijorări legate de costuri și siguranță.