Guvernul deblochează angajările la Transgaz, Transelectrica și Hidroelectrica: Peste 400 de posturi scoase la concurs
Guvernul a aprobat deblocarea a 402 posturi la Transgaz, Transelectrica și Hidroelectrica pentru a asigura funcționarea sistemului energetic. Măsura vizează angajarea de personal tehnic, cu un impact financiar de 29,9 milioane lei în 2026, acoperit din veniturile proprii ale companiilor. Transgaz va ocupa 148 de posturi, Transelectrica 124, iar Hidroelectrica 130, toate fiind esențiale pentru mentenanța și operarea infrastructurii energetice.