Gunoi și poluare fonică într-unul dintre cele mai vizitate cartiere din Tokyo. Autoritățile vor să limiteze închirierile pentru turiști
Cartierul Shinjuku din Tokyo plănuiește să interzică peste jumătate din închirierile pe termen scurt, în special prin Airbnb, din cauza plângerilor locuitorilor. Aceștia s-au plâns de comportamente necorespunzătoare, cum ar fi deșeurile aruncate incorect și poluarea fonică. Primăria va modifica reglementările pentru a interzice închirierile în zonele rezidențiale și în apropierea școlilor. Deși Japonia vizează atragerea a 60 de milioane de turiști străini până în 2030, turismul excesiv a generat nemulțumiri în rândul localnicilor din diverse orașe, inclusiv Kyoto. În Shinjuku, reclamațiile legate de închirierile pe termen scurt au crescut cu 40% în ultimul an fiscal.