Groparii din Ungaria s-au întrecut într-un concurs de săpat morminte. Cu ce s-a ales echipa câştigătoare
Un concurs de săpat morminte a avut loc în Ungaria, unde 38 de gropari s-au întrecut pentru titlul de cei mai buni. Evenimentul a fost organizat de Asociaţia Maghiară a Administratorilor şi Operatorilor de Cimitire pentru a evidenția meseria de gropar și a sparge tabuurile legate de moarte. Echipele au avut de săpat morminte conform unor specificații precise, iar câștigătorii, Róbert Nagy și László Kiss, au finalizat mormântul în 1 oră și 21 de minute. Aceștia au câștigat un premiu de 200.000 de forinți maghiari, echivalentul a aproximativ 640 de dolari.