Gigantul auto chinez BYD face o mutare surpriză ca să devină „producător european”
BYD, producător chinez de vehicule electrice, va lansa primul său TIR în Europa anul viitor, cu producție locală. Stella Li, vicepreședinte executiv, a declarat că firma va oferi servicii complete operatorilor de flote, inclusiv infrastructură de încărcare solară. Producția locală va ajuta la evitarea tarifelor de import, în contextul în care producătorii europeni cer taxe pentru camioanele electrice chinezești. BYD își extinde și producția de autoturisme în Europa, cu o fabrică în Ungaria, unde va începe producția de masă anul viitor. Li a subliniat că, odată ce producția devine locală, compania se va considera europeană.