Germania a aprobat o reformă prin care copiii vor primi 10 euro lunar pentru viitoarea pensie. Măsura se aplică și copiilor românilor stabiliți în Germania

Parlamentul Germaniei a adoptat o reformă care oferă 10 euro lunar copiilor de la 6 ani pentru economii destinate pensiei. Programul va beneficia și copiii românilor din Germania. Banii vor fi investiți pe piețele financiare, iar părinții trebuie să deschidă un cont de economii pentru copii. Legea trebuie aprobată și de Bundesrat. Estimările arată că sumele acumulate ar putea crește semnificativ până la vârsta de 65 de ani, dar câștigurile nu sunt garantate. Costurile programului sunt estimate la 198 milioane euro în 2027, crescând la 411 milioane euro în 2030.