EXCLUSIV. Patru inculpați care ar fi devalizat firma de stat Casa de Comerț Unirea și-au recunoscut vinovăția / Toate pedepsele convenite la DNA sunt cu suspendare / Unirea, o invenție falimentară a lui Liviu Dragnea și Petre Daea
Patru persoane au recunoscut vinovăția în cazul devalizării Casei Române de Comerț Agroalimentar – Unirea SA, cu prejudicii estimate la 10 milioane de euro. Acordurile de recunoaștere a vinovăției urmează să fie validate de Tribunalul București, inculpații primind pedepse cu suspendare. Ancheta a scos la iveală operațiuni fictive de vânzare-cumpărare, inclusiv achiziții de echipamente second-hand prezentate ca noi. Casa a fost înființată în 2018 pentru a sprijini producția agricolă, dar a înregistrat pierderi semnificative și a fost acuzată de comercializarea mai multor produse din import. Directoarea generală a Casei a fost reținută în octombrie 2024, fiind acuzată de abuz în serviciu și complicitate.