EXCLUSIV: Lotul 1 Sibiu – Boița de pe Autostrada Sibiu – Pitești, pregătit să fie închis câteva luni / Șoferii vor fi redirecționați pe DN7 Valea Oltului
Lotul 1 Sibiu – Boița va fi închis pentru lucrări la nodul Boița, iar traficul va fi redirecționat pe DN7, ceea ce ar putea genera aglomerări pe Valea Oltului. Închiderea este necesară pentru realizarea viaductului de către Mapa și racordarea la Lotul 1 al Autostrăzii A13. Cofrajul mobil utilizat pentru construcție blochează circulația pe bretelele de acces. Deși s-au discutat opțiuni pentru menținerea unei părți din trafic, Compania de Drumuri a decis închiderea totală a tronsonului. Aceasta va afecta șoferii care circulă între Sibiu și Boița, obligându-i să folosească DN7, un drum deja aglomerat.