eMag: Comenzile de rechizite au crescut cu 41%. Ce cumpără părinții
Pregătirile pentru noul an școlar au început devreme, cu o creștere semnificativă a comenzilor de rechizite și articole vestimentare. Comparativ cu anul trecut, părinții au comandat cu 41% mai multe produse pe eMAG în primele 20 de zile din august. Instrumentele de geometrie și acuarele au înregistrat cele mai mari creșteri, de 61% și respectiv 60%. De asemenea, comenzile pentru birouri și scaune au crescut cu 11% și 32%. Tehnologia, inclusiv tabletele și smartwatch-urile, devine tot mai importantă. Livrările la locker au crescut cu 21%, iar comenzile din mediul rural au avansat cu 17%. Bucureștiul și Ilfovul generează 33% din comenzile totale.