După 15 ani, o nouă prelevare de organe la Spitalul Județean Alba Iulia / Inima și plămânii au ajuns în străinătate, după ce în România nu s-au găsit pacienți compatibili
Spitalul Județean de Urgență Alba Iulia a efectuat prima prelevare de organe după 15 ani, cu acordul familiei unui pacient în moarte cerebrală. Intervenția a avut loc pe 9 august, implicând echipe medicale din România și străinătate. Organele necompatibile au fost oferite centrelor de transplant din Berlin și Zürich, iar în România s-au realizat două transplanturi renale. Directorul Agenției Naționale de Transplant a apreciat reînceperea acestei activități în spitalul albaiulian.