Două mașini făcute zob după un accident pe DN6. Un bărbat a murit în urma impactului frontal puternic
Un accident grav pe DN6, în Armeniș, a dus la moartea unui bărbat de 59 de ani și la rănirea altor două persoane. Impactul frontal a avut loc când un autoturism a pătruns pe contrasens. Poliția a fost alertată la ora 06:40, iar traficul a fost blocat temporar. Conducătorul mașinii care a intrat pe contrasens a fost testat pentru alcool, rezultatul fiind negativ. Ancheta continuă pentru a stabili circumstanțele accidentului.