Deversare de petrol în Emiratele Arabe. Toate plajele publice din Ras Al Khaimah au fost închise
În urma unei deversări de petrol în apropierea strâmtorii Ormuz, autoritățile din Ras Al Khaimah au închis toate plajele publice. Decizia a fost luată din motive de siguranță, iar alte emirate au restricționat accesul pe litoral. Ministerul Mediului din EAU desfășoară operațiuni pentru a limita scurgerea de petrol și evaluează impactul asupra mediului. Autoritățile au cerut pescarilor să evite zonele afectate. De asemenea, nu s-a identificat petrolierul implicat în incident, iar mirosurile raportate nu sunt considerate periculoase pentru sănătate.