"Cuibul", parcare pentru mămici cu pici din Sectorul 6. Aici pot lăsa cărucioarele, ca să nu se mai trambaleze cu ele pe scări și nici să nu se mai împiedice de landou prin casă • LA MINE-N CARTIER

Sectorul 6 testează parcări pentru cărucioare de bebeluși și motociclete, anunță primarul interimar Paul Moldovan. Parcarea pentru cărucioare va avea un parter cu spații mari pentru landouri și un etaj pentru cărucioare pliabile. De asemenea, au fost deschise 37 de parcări pentru biciclete, închirierea acestora fiind disponibilă online. Cerințele includ domiciliul în Sectorul 6 și se pot închiria maximum două locuri per apartament. Prețul pentru un loc de parcare pentru biciclete este de 300 lei pe an, iar plata se poate face online sau la casierie.