CSM îi apără reputația lui Marius Voineag, adjunctul Parchetului General. Fostul șef DNA fusese numit „ticălos”, ”psihopat”, ”gibon borfaș”, ”cocalar”, ”manelist” de senatorul USR Cristian Ghinea

Secția pentru procurori a CSM a decis să apere reputația lui Marius Voineag, procurorul șef adjunct, după atacurile verbale ale senatorului Cristian Ghinea. CSM a subliniat că limbajul agresiv folosit de Ghinea depășește limitele libertății de exprimare și nu poate fi justificat de un interes public. Decizia a fost luată în urma comentariilor jignitoare făcute de senator în cadrul unui podcast.