Comisia Europeană investighează Booking.com. Suspiciuni de fraude, escrocherii și reclame înşelătoare

Comisia Europeană a demarat o investigație asupra Booking.com pentru a verifica posibilele încălcări ale Regulamentului privind serviciile digitale. Ancheta se concentrează pe listările frauduloase, escrocheriile de tip phishing și transparența publicității. Comisia va evalua dacă platforma a implementat măsuri adecvate pentru a proteja utilizatorii și a preveni riscurile asociate. De asemenea, se va analiza dacă anunțurile plătite sunt clar identificate ca atare. Procedura oficială nu implică un verdict final, ci permite Comisiei să ia măsuri suplimentare dacă este necesar.