Cod galben de vijelii, ploi și grindină în mai multe județe. Vremea se răcește brusc în București HARTĂ
ANM a emis atenționări Cod galben pentru vânt puternic și instabilitate atmosferică, valabile sâmbătă și duminică în mai multe județe. Se așteaptă averse torențiale, descărcări electrice și grindină, cu rafale de vânt de până la 70 km/h. În București, temperatura va scădea de la 29 la 22 de grade. Informarea meteorologică este activă până duminică seara, iar vremea va fi instabilă în estul țării, cu ploi și vijelii. În județele afectate, cantitățile de apă vor depăși 30 de litri pe metru pătrat, iar vântul va avea intensificări temporare.