China lovește SUA cu noi sancțiuni: restricții la exportul de drone și interdicții pentru companii americane
China a impus măsuri economice împotriva SUA, inclusiv restricții la exportul de drone și interzicerea relațiilor comerciale cu șase entități americane, ca reacție la sancțiunile impuse de Washington. Ministerul Comerțului din China a declarat că aceste măsuri sunt un răspuns la interdicțiile recente ale SUA, inclusiv cele legate de importul de drone chinezești. Beijingul a avertizat că va lua noi măsuri dacă SUA continuă cu restricțiile. De asemenea, firmele americane nu vor mai putea obține certificarea CCC pentru produse electronice, iar inspecțiile vor trebui efectuate de auditori din afara SUA.