Cel puțin doi răniți după o explozie într-o gară din Germania. Se întâmplă la o zi după dejucarea unui atentat la o centrală electrică

O explozie într-un pasaj din gara centrală din Augsburg a rănit două persoane, provocând o amplă operațiune de intervenție a poliției. Incidentul a avut loc la o zi după dejucarea unui atentat cu bombă în Brandenburg. Autoritățile investighează natura dispozitivului exploziv și circumstanțele incidentului, iar circulația trenurilor este restricționată. Clădirea gării și un peron au fost închise temporar, afectând transportul public din zonă.