Bolojan anunță două programe pentru baterii de stocare a energiei. Finanțare de peste 230 de milioane de euro. Când vor fi lansate

România va lansa două programe pentru finanțarea bateriilor de stocare a energiei, cu un buget total de peste 230 milioane de euro. Un program de 80 milioane de euro va fi gestionat de Administrația Fondului pentru Mediu, iar altul, de 150 milioane de euro, va fi derulat prin Fondul pentru Modernizare. Primele rezultate ale acestor inițiative sunt așteptate în 2027, în contextul în care sistemul energetic românesc se confruntă cu un deficit de capacitate de stocare. Hidroelectrica va contribui și ea cu un plan de dezvoltare a unor sisteme de baterii de până la 1.500 MW.