Banii de navetă nu sunt doar pentru profesori: și personalul administrativ poate cere decontarea
Un sindicat din Învățământ a publicat un model de cerere pentru decontarea navetei personalului administrativ din școli și grădinițe. Aceștia pot beneficia de decontare dacă lucrează într-o localitate diferită de cea de domiciliu. Reglementările sunt incluse în Contractul Colectiv de Muncă și Legea învățământului preuniversitar nr. 198/2023, care definește personalul din învățământ. Au fost publicate și modele de documente necesare pentru solicitarea decontării cheltuielilor de transport.