www.mediafax.ro/sanatate/alexandru-rogobete-anunta

Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a anunțat că centrele pentru marii arși din Timișoara și Târgu Mureș ar putea primi pacienți la începutul anului viitor, lucrările fiind finalizate. La București, centrul pentru copii este în stadiu de amenajări interioare. Întârzierile au fost cauzate de blocarea fondurilor necesare achiziționării echipamentelor medicale. Proiectul celor trei centre a fost inițiat în 2015, dar a fost complet blocat până în 2021. Rogobete a subliniat că lipsa unui centru funcțional după 11 ani de la tragedia Colectiv reflectă o lipsă de viziune administrativă.