observatornews.ro/economic/cine-sunt-copiii-care-p

Începând cu 1 ianuarie 2027, copiii din Sectorul 1 al Capitalei pot primi 250 de lei lunar pentru sport. Programul este destinat copiilor cu vârste între 6 și 12 ani, care învață la școli de stat sau private și provin din familii cu venituri nete de maximum 4.000 de lei pe membru. Familiile care beneficiază de bursă socială sau au cerințe educaționale speciale sunt, de asemenea, eligibile. Sprijinul financiar se va putea folosi doar la cluburile sportive validate, iar dacă abonamentul costă mai puțin de 250 de lei, se va plăti suma respectivă. Primarul George Tuță a menționat că înscrierea va fi simplificată, cu opțiuni online și un card nominal pentru utilizarea fondurilor.