Aplicația Revolut a picat în mai multe țări, printre care și România. Mesajul pe care l-au primit clienții

Aplicația Revolut întâmpină probleme de acces în mai multe țări, inclusiv România, marți dimineață. Utilizatorii primesc un mesaj de eroare la încercarea de a accesa conturile. Revolut a confirmat o întrerupere a serviciului care afectează diverse funcționalități și a anunțat că echipa tehnică lucrează pentru a remedia situația. Compania își cere scuze pentru neplăcerile cauzate și apreciază răbdarea utilizatorilor. În România, Revolut are peste 5 milioane de clienți persoane fizice.