Accidentul din centrul Brașovului ajunge în instanță: Șoferul ar fi ascuns o boală gravă. Despăgubiri de sute de mii de euro cerute de victime
Un bărbat va fi judecat pentru ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă, după un accident în Brașov în care au murit doi turiști. Anchetatorii au stabilit că șoferul a suferit o criză de epilepsie, afecțiune nedeclarată autorităților. Familiile victimelor solicită despăgubiri morale și materiale între 100.000 și 500.000 de euro. Accidentul a avut loc în august, când șoferul a pierdut controlul mașinii și a intrat pe trotuar, lovind trei pietoni. Două persoane au decedat pe loc, iar o a treia a fost grav rănită.