VIDEO | Sensul giratoriu din "Punctul Negru" de pe DN2, de lângă București, va fi gata curând. E pe singurul drum care leagă, deocamdată, Capitala de Moldova • Infrastructură București
Irinel Ionel Scrioșteanu, secretar de stat al Transporturilor, a vizitat noul sens giratoriu de pe DN2, care va fi deschis curând circulației. Proiectul, realizat cu fonduri europene, are ca scop creșterea siguranței rutiere și fluidizarea traficului. Recepția lucrărilor va avea loc săptămâna viitoare, iar investiția se ridică la 7,4 milioane lei. Proiectul include amenajarea intersecției, sistem de scurgere a apelor și iluminat public, având ca obiective eliminarea accidentelor și facilitarea accesului către DC29.