VIDEO | Incredibil, dar adevărat: se asfaltează rampa dinspre Capitală pe Lotul Leneș din Autostrada Bucureștiului. Drum complet pe L3 - A0 Nord, care ar urma să fie deschis luna asta • Știri București

Lucrările la Lotul 3 al Autostrăzii Bucureștiului (A0 Nord) progresează, având un stadiu de peste 90%. Segmentul de 9 km dintre Afumați și Cernica este esențial pentru finalizarea conexiunii între A3 și A2. Termenul de finalizare a fost extins până în februarie 2026, iar lucrările sunt realizate de China Civil Engineering Construction Corporation. Autostrada Bucureștiului are o lungime totală de 100,8 km, cu peste 70% din traseu deschis circulației. Semi-inelul Sud este complet finalizat, în timp ce Semi-inelul Nord mai are loturi în execuție.